Noutăți

Circulația feroviară pe tronsonul Basarabeasca – Berezino – Arțîz – Bilgorod-Dnistrovschii – Odesa va fi îmbunătățită

martie 23, 2023 | #transport

La data de 22 martie curent, a fost încheiat Protocolul dintre Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul Vamal, Administraţia Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei și Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei cu privire la organizarea controlului în comun în punctul comun de trecere pentru trafic feroviar Basarabeasca –Serpniovo-1 pe teritoriul Republicii Moldova.

Organizarea controlului respectiv este necesar în vederea asigurării circulației feroviare pe tronsonul de cale ferată Basarabeasca – Berezino – Arțîz – Bilgorod-Dnistrovschii – Odesa, precum și asigurarea tranzitului mărfurilor spre porturile Reni, Izmail, Giurgiulești și Galați. 

Controlul în comun va fi organizat la stația feroviară Basarabeasca. În context, Î.S. “Calea Ferată din Moldova” a amenajat stația conform standardelor de control. 

Efectuarea operațiunilor de control în comun pe teritoriul Republicii Moldova va reduce timpul de staționare a trenurilor la frontiera de stat.