iunie 05, 2024 | #infrastructura-drumurilor
Astăzi a fost lansată e-vinieta – o aplicație care va facilita modul de achitare a taxei pentru folosirea drumurilor publice de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova.
Aceasta va permite consolidarea procedurilor de evidență, verificare și control privind regimul de achitare a taxei.
Platforma digitală e-vinieta vine cu un șir de facilități pentru șoferii care au ca destinație sau doar tranzitează teritoriul țării noastre:
reduce timpul de achitare a vinietei;
permite vizualizarea, în timp real, a informației privind valabilitatea vinietei;
asigură accesul la istoricul vinietelor, prin crearea unui cont individual pe platforma vinieta.gov.md;
generează rapoarte și informații statistice pentru autoritățile cu funcții de control și evidență.
Vinieta poate fi achitată la filialele și agențiile B.C. ,,MAIB S.A" (la terminalele de plată din gestiunea băncii MAIB serviciul „e-vinieta” va fi indisponibil temporar). De asemenea, aceasta poate fi achitată și la terminalele de plată (QIWI, PayNet, PayMaster și MMPS), la stațiile PECO-Petrom Moldova și online pe paginile web vinieta.gov.md sau evinieta.gov.md.